Comisia Europeană ar putea decide suspendarea plăților în cadrul unor programe operaționale, a anunțat miercuri, Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, informează Hotnews.
Comisia Europeană va trimite rezultatele cel târziu în luna octombrie, în urma unor evaluari efectuate în vara acestui an.
„Rata absorbției a rămas la nivelul de 10% deoarece de la sfârșitul lui iunie nu s-au mai transmis către Comisia Europeană cereri de rambursare de fonduri, a precizat ministrul.
Acesta a mai adăugat că, între timp, au intervenit anumite întreruperi de plăți din cauza unor programe.
„O întrerupere de plăți vizează programul operațional de mediu, unde în urma unei misiuni de audit efectuate de Autoritatea Română de Audit au fost constatate niște conflicte de interese apărute după un proces de licitație publică. În baza acestor evidențe, Comisia Europeană a decis să întrerupă plățile pentru acest program operațional”, a afirmat Orban.
Ministrul Afacerilor Externe a mai adăugat că o întrerupere de plăți există și pe proiectele legate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR). O altă întrerupere de plăți există în rândul IMM-urilor, în cadrul programului operațional sectorial de creștere a competitivității economice, cauza acestor întreruperi fiind unele suspiciuni de fraudă.