9 râuri din România, sub cod galben de inundații. Până când este în vigoare avertismentul

9 râuri din România, sub cod galben de inundații. Până când este în vigoare avertismentul
Foto: Pixabay.com

Alertă de inundații în 7 județe din țară. Institutul Național de Hidrologie a emis un cod cod galben de inundații valabil de vineri de la ora 12:00 până sâmbătă la aceeași oră, care vizează nouă bazine hidrografice majore din țară. Avertizarea vizează râurile Someșul Mic, Someșul Mare, Mureș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Jijia.

Specialiștii avertizează că inundațiile cauzate de precipitațiile intense ce vor avea loc în orele următoare ar putea produce scurgeri importante pe versanți, torente și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici care pot provoca inundații locale. Pe unele râuri din bazinele menționate, debitele și nivelurile pot crește, depășind astfel cotele de atenție, potrivit Observator News.

Județele în care probabilitatea și intensitatea fenomenelor înregistrează cel mai crescut nivel Cluj, Alba, Hunedoara, Brașov, Suceava, Neamț și Bacău.

Regiunile din țară sub cod galben de furtuni

ANM a emis o avertizare cod galben de furtuni valabilă vineri, până la ora 19.00, pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și Moldova. Sunt așteptate perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

De asemenea, o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată a fost emisă pentru vineri, în intervalul 12.00-19.00, și vizează cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei. În aceste două regiuni, precum și la munte, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.

Începând cu vineri, la ora 19.00, va intra în vigoare o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până sâmbătă, la ora 4.00. Zonele vizate sunt Muntenia, sud-estul Olteniei și jumătatea sudică a Moldovei, unde instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.

Tot vineri, în intervalul 19.00-22.00 va fi în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în jumătatea sudică a Moldovei și nord-estul Munteniei. Sunt așteptate vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.

Vremea în București

ANM a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00. Potrivit acesteia, Capitala se află sub cod portocaliu de caniculă în timpul zilei, iar pentru perioada nopții, a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică.

Valul de căldură se va menține și în prima parte a zilei de vineri, temperaturile maxime înregistrate fiind de 36-38 de grade Celsius, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU), peste pragul critic de 80 de unități. Disconfortul termic va fi accentuat.

Minimele nu vor coborî sub 19-21 de grade, deși în cursul nopții sunt așteptate înnorări temporare, averse (5-8 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, de până la 50-60 km/h. De asemenea, a fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică, în vigoare între 27 iunie, ora 19:00 și 28 iunie, ora 04:00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »