Accident în lanț, pe o stradă din Sibiu: Două femei, din care una însărcinată, au ajuns la spital

Accident în lanț, pe o stradă din Sibiu: Două femei, din care una însărcinată, au ajuns la spital
Sursa Foto: Facebook/ Poliția Română

Un accident în lanț s-a produs duminică, pe o stradă din municipiul Sibiu. Două femei, din care una însărcinată, au fost transportate la Spitalul Județean.

Accident cu două victime în Sibiu

Accidentul a avut loc pe strada Bahluiului. Trei autoturisme au fost implicate.

„Echipajele medicale au acordat asistență pentru două femei. Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de 33 de ani, însărcinată, care a fost transportată la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare. Echipajul SAJ a preluat o femeie de 26 de ani care a suferit un traumatism la coloană cervicală și a transportat-o la UPU Sibiu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Andreea Ștefan, potrivit Agerpres.

Vinovat ar fi un șofer de 48 de ani, din orașul Cisnădie, județul Sibiu, care nu a păstrat distanța față de mașina condusă de una dintre femei.

„Un bărbat de 48 de ani, din Cisnădie, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul condus înaintea sa de către o femeie în vârstă de 26 de ani, din județul Galați, și l-a proiectat într-un alt autoturism, al cărui șofer, un bărbat de 33 de ani, din județul Arad, era oprit înaintea unei treceri pentru pietoni pentru a acorda prioritate celor care traversau. Conducătoarea auto și o pasageră din ultimul autoturism, femeie de 33 de ani, din județul Arad, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Fără mari probleme de trafic”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Elena Welter.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »