Accident tragic pe Drumul Morții E85. O femeie s-a stins din viață și alte două au fost rănite

Accident tragic pe Drumul Morții E85. O femeie s-a stins din viață și alte două au fost rănite
foto: captură YT

Drumul european E85 este din nou locul unei tragedii. O femeie de 56 de ani, mama a două fete, s-a stins din viață în urma unui accident rutier în care au fost implicate un TIR și un autoturism. Femeia, contabilă în Buzău, se întorcea de la muncă cu maşina companiei, împreună cu alte două colege. Autoturismul în care se aflau cele trei a fost lovit frontal de un TIR.

„Din accident au rezultat trei victime, toate din autoturism. Din păcate, una a decedat la faţa locului, iar celelalte două au fost transportate la spitalul judeţean Buzău pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Cosmin Cireșaru, Poliția Rutieră Buzău, potrivit Observator News.

Într-o fracţiune de secundă, şoferul unui camion înmatriculat în Republica Moldova a pierdut în mod inexplicabil controlul volanului şi a intrat pe sens opus. În urma impactului violent, autoturismul în care se aflau cele trei colege de muncă a fost spulberat şi aruncat în şanţul de pe marginea drumului. Mai mult decât atât, TIR-ul a fost extrem de aproape de a intra într-o casă.

Una dintre fiicele Valentinei are dizabilități

Valentina, femeia de 57 de ani care s-a stins din viață, era pe bancheta din spate a maşinii în momentul în care s-a produs tragedia. Era mamă a două fete, de 21 și 27 de ani, și soție. Pentru că fiica cea mare are dizabilități, soțul Valentinei a rămas acasă pentru a avea grijă de aceasta. Femeia muncea din greu pentru a-și întreține familia.

Şoferul TIR-ului, în vârstă de 55 de ani, a scăpat nevătămat, dar a fost dus la spital pentru prelevarea probelor biologice. Testele rapide au arătat că nu băuse şi nu consumase droguri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »