Tinerii de peste 16 ani pot pune mâna pe bani serioși de la stat, imediat după ce au terminat școala. Vorbim despre 1.980 de lei, o sumă oferită celor care își găsesc un job stabil în mai puțin de două luni. 60 de zile este termenul limită pentru ca adolescenții să depună actele necesare pentru a primi bonusul de la stat, relatează Adevărul.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a dat de veste că cei care vor să obțină bonusul din partea statului, trebuie să se înregistreze drept persoane în căutarea unui loc de muncă. Dacă persoanele o ac la timp și se angajează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de un an, cu normă întreagă, primesc prima inserție de 1.900 de lei.
Iar asta nu este tot! Dacă cei care nu și-au găsit imediat de muncă, dar sunt înregistrați la ANOFM, pot primi și șomajul de 330 de lei pe lună timp de 6 luni.
Procedura este una destul de simplă pentru cei care vor să primească banii din partea statului, aceștia trebuie să meargă cu buletinul, diploma sau adeverința de absolvire, CV-ul și declarația medicală pe propria răspundere, dar și un acord de prelucrare a datelor.
Totuși, dacă termenul de 60 de zile este depășit, ANOFM trage un semnal de alarmă și spune că aceștia care nu s-au programat din timp, riscă să piardă banii.