În timp ce mulți români visează să se poată întoarce acasă, în România, o parte dintre cei care se întorc nu se pot readapta vieții de aici și aleg să plece din nou în străinătate. În prezent, milioane de români trăiesc în alte țări, acolo unde au plecat în căutarea unui trai mai bun.
După anii întregi petrecuți printre străini, un român a ales să lase în urmă viața pe care și-o construise în Marea Britanie și să se întoarcă în România. Însă, cum nu a mai reușit să se adapteze condițiilor din țară, bărbatul a ales să plece din nou în străinătate, după numai 11 luni.
„După 11 luni de încercare de a ne readapta în România, ne-am întors în Anglia, cu toate că începuse să ne placă în România pentru mai multe aspecte”, a spus acesta, citat de Click!.
Chiar dacă familia începuse să lege noi prietenii, iar vremea mai bună din țară i-ar fi îndemnat să mai rămână, taxele, prețurile și birocrația românească i-a „alungat”, pentru a doua oară, pe români din țara lor.
„Taxe peste taxe, impozite peste impozite, scumpiri, prețuri scumpe peste tot. Nu, nu are rost, cu birocrația asta… Eu unul nu mai pot accepta”, a povestit românul.
Bărbatului i-a venit greu să creadă cât timp trebuie să aștepte în fața unui ghișeu pentru a rezolva probleme mai mult sau mai puțin banale ori pentru a face plăți. În plus, angajații cu care a avut de-a face l-au dezamăgit.
„Plus de asta, educația precară a persoanelor care lucrează în instituțiile publice lasă de dorit mult. N-am avut de-a face și cu așa ceva în străinătate”, a mai spus acesta. „Noi suntem obișnuiți mai mult să rezolvăm toate chestiile online”, a completat românul.
„Am avut nevoie de mecanic, electrician, de unde… mă pun pe mine ăștia să demontez eu piese la maşină, să le duc lor, iar ei să le repare… Am rămas așa cu un gust amar”, a mai adăugat bărbatul.