Depresia de după sărbători. De ce apare și cum se manifestă?

Depresia de după sărbători. De ce apare și cum se manifestă?
foto: captură YT

După sărbători, mulți oameni se regăsesc în stări de neliniște, anxietate, tristețe. Acest cumul de sentimente reprezintă un fenomen real, des întâlnit în rândul oamenilor: depresia post-sărbători.

Ce este, de unde vine și de ce?

Întoarcerea la rutină nu este ușoară. Psihologii declară că cele mai multe sesiuni de terapie și clienți noi vin în luna ianuarie, scrie Digi24.

„Sărbătorile reprezintă un obiectiv pentru fiecare om în parte. Cum să iasă masa de sărbători, cum să se simtă invitații, cum să fie de Revelion, ș.a.m.d. Lucruri care mă fac să nu observ că s-a făcut urât afară, că-i mai frig, s-au scumpit facturile et cetera”, explică psihoterapeutul Matei Stănculescu.

Tot acesta adaugă că „ sărbătorile nu ies chiar așa cum își propune fiecare în parte, și după ce că nici n-au ieșit chiar atât de bine cum le-am văzut, fiecare reintră în rutină. O rutină care vine cu aceste efecte depressive – iar trebuie să mă trezesc devreme, iar trebuie să-l duc pe copil la grădiniță, iar trebuie să facă aia, trebuie să facă aialaltă”.

Astfel, apar stările pe care mulți oameni nu și le explică, anume simptomele depresiei post-sărbători: tristețe, vinovăție, anxietate, izolare, probleme de somn, lipsa de energie.

Specialiștii precizează că oamenii aflați în această situație au nevoie de 2-3 săptămâni pentru a reveni la normalitate. Pentru a ușura procesul se recomandă setarea obiectivelor realiste, planificarea activităților ce aduc bucurie, expunerea la lumina naturală, practicarea sportului și conectarea cu apropiații, conform DC News.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:06 - Cine vor fi miniștrii PSD în Guvernul Bolojan. Florin Manole: „Mandatul lor va fi să pună în aplicare un program de guvernare care va fi votat de Parlament” (VIDEO)
18:50 - Cum își menține Daciana Sârbu silueta: „Îmi ofer și acest răsfăț din când în când. Prietenele mele zic că e cam des”
18:27 - Dragoș Bucur, despre ce înseamnă să fii părinte: Apariţia unui copil în viaţa unui om înseamnă salvarea omului respectiv. Ai grijă de tine, dar dacă nu apare şi un copil, la un moment dat te autoconsumi, rămâi în urma vieţii tale
17:53 - Claudiu Târziu și-a lansat noul partid – ACT: Vom sancționa dur fiecare derapaj al coaliției (VIDEO)
17:36 - Grav accident în Harghita. Patru copii, printre victime
17:17 - Congres PNL pe 12 iulie. Bolojan: „Propunerea pe care am făcut-o e ca PNL să se consolideze ca partid liberal-conservator” (VIDEO)
16:58 - Cristian Erbaşu, despre lucrările la planșeul Unirii: E o lucrare mai atipică. Numai când vom începe demolarea, ne vom da seama cât de mult avem de lucru. Vom depune eforturi să nu deranjăm populația (VIDEO)
16:35 - A început asfaltarea pe un lot al Autostrăzii Transilvania. Cristian Erbaşu: „Ne bucurăm că suntem în grafic și 100% la anul vom finaliza partea noastră de lucrare” (VIDEO, FOTO)
16:09 - PNL și-a validat miniştrii din noul guvern. Cine sunt / Bolojan: Programul de guvernare e aproape gata. Presupune reducerea cheltuielilor inutile și eliminarea privilegiilor (VIDEO)
15:51 - Mihaela Bilic recomandă dieta săracului. Iată despre ce este vorba
OSZAR »