Incident șocant pe aeroportul Otopeni. O femeie care venea din New York a încercat să intre ilegal în țară cu trei copii

Incident șocant pe aeroportul Otopeni. O femeie care venea din New York a încercat să intre ilegal în țară cu trei copii
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O femeie de 26 de ani a fost prinsă pe aeroportul Henri Coandă încercând să intre în România alături de trei copii care avea pașapoarte care nu le aparțineau.

Explicația femeii

Polițiștii de frontieră de pe aeroportul Henri Coandă au oprit o femeie pentru control care venea din New York, alături de trei copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Ea a prezentat pașapoarte pe numele său și al copiiilor, în care figura ca fiind mama lor, conform Știripesurse.

Dar, din cauza suspiciunilor legate de autenticitatea documentelor, polițiștii au efectuat verificări suplimentare și au descoperit că fotografie copiilor din pașapoarte nu corespunde cu cei însoțiți.

Ulterior, femeia a recunoscut în fața autorităților că este mătușa copiilor și că a folosit documentele împrumutate pentru că așa i-au cerut rudele pentru a aduce copii în țară, fără să aibă documentele legale necesare.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de fals privind identitatea și pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »