Pericol de inundații în două județe din zona Moldovei, Botoșani și Iași. Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu care a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 8.00, și va fi valabilă până la ora 16.00.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o avertizare pentru populație și pentru autoritățile din județele Botoșani și Iași. În contextul ploilor abundente din ultimele zile, dar și a estimărilor meteo, se preconizează creșterea riscului de inundații în cele două județe. Codul roşu reprezintă cel mai înalt nivel de alertă hidrologică şi semnalează un pericol iminent, cu potenţial de producere a unor inundaţii majore, având consecinţe semnificative asupra comunităţilor locale
„În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roşu, emisă ca urmare a precipitaţiilor semnificative înregistrate în ultimele ore, precum şi a celor prognozate pentru perioada imediat următoare. Astfel, se preconizează apariţia unor scurgeri importante de apă pe versanţi, torenţi şi pâraie, urmate de viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe, manifestate prin inundaţii locale şi creşteri semnificative ale debitelor şi nivelurilor, existând riscul depăşirii cotelor de pericol”, se arată într-un comunicat al INHGA.
Potrivit sursei citate, zonele cele mai expuse riscului de inundații sunt cele din bazinele hidrografice ale Miletinului, afluent al râului Jijia, în judeţele Botoşani şi Iaşi. Fenomene hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate ridicată pe unele râuri mici din bazinul Miletin, cu precădere în amonte de staţia hidrometrică Nicolae Bălcescu. De asemenea, sunt vizați și afluenţii aferenţi sectorului aval al aceleiaşi staţii.
„Având în vedere această situaţie, recomandăm populaţiei din zonele vizate să manifeste responsabilitate şi prudenţă, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă aflate sub incidenţa avertizării, să îşi protejeze bunurile şi, acolo unde este cazul, să urmeze instrucţiunile autorităţilor competente privind evacuarea preventivă. Informarea din surse oficiale şi colaborarea cu serviciile de urgenţă sunt esenţiale pentru prevenirea unor pierderi materiale sau de vieţi omeneşti”, subliniază INHGA.
Populaţia din mai multe localităţi din judeţul Botoşani a primit avertizări de tip RO-ALERT cu privire la riscul unor inundaţii pe râul Miletin. Informația a fost confirmată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Măsura a fost luată după ce hidrologii au instituit Cod roşu de inundaţii, miercuri, între orele 08:00 – 16:00. Î
n acest context, ISU Botoşani a luat măsurile necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a potenţialelor situaţii de urgenţă. Pompieri, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani şi reprezentanţi ai Primăriei Coşula au desfăşurat, în noaptea de marţi spre miercuri, o amplă acţiune de informare şi prevenţie în localităţile Pădureni şi Şupitca.
Potrivit ISU, pentru protejarea vieţii şi bunurilor cetăţenilor, forţele de intervenţie au avertizat cetățenii care locuiesc în apropierea râului Miletin şi a pârâului Horoghiuca cu privire la riscul producerii unor inundaţii. Totodată, le-au transmis să se pregătească pentru evacuare, în cazul în care se impune, să asculte indicaţiile autorităţilor şi să-şi ia strictul necesar.
Primăria comunei Coşula a pregătit spaţii de cazare la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din localitatea Pădureni.
Autoritățile din județul Iași au emis un mesaj RO-ALERT, miercuri dimineaţa, privind instaurarea unui Cod roşu hidrologic valabil pe râurile din bazinul hidrografic Miletin. Au fost vizați cetățenii din localităţile Vlădeni, Movileni, Ţigănaşi, Gropniţa, Şipote şi Plugari.
Potrivit ISU Iaşi, populaţia a fost informată cu privire la riscurile iminente şi a fost îndemnată să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor.
Lucrătorii ISU monitorizează evoluţia fenomenelor meteo-hidrologice şi rămân mobilizați în teren, alături de structurile de sprijin. De asemenea, aceștia acționează pentru sprijinirea comunităţilor afectate de inundaţii, acumulări de apă, vânt puternic şi alunecări locale de teren.
S-a intervenit pentru pentru evacuarea apei din gospodării, degajarea arborilor aflaţi în pericol de prăbuşire sau căzuţi pe carosabil, precum şi pentru salvarea unor persoane şi animale izolate.