Modul în care își întind rufele craiovenii a intrat în atenția Poliţiei Locale. Celor care locuiesc la bloc le este interzis să își mai usuce rufe în afara locuințelor proprii, altfel, riscă amenzi usturătoare.
„Urmare a solicitării Poliţie Locale de azi, în baza hotărârii Consiliului local din data de 18.12.2023, art.4, alin 4, lit.e, aveţi următoarele obligaţii: Se interzice montarea suporturilor de uscat rufe în afara balcoanelor, pe exteriorul blocurilor de locuinţe şi pe clădirile aflate la frontul străzii, montarea suporturilor de uscat rufe pe domeniul public/privat din Municipiul Craiova precum şi expunerea rufelor pe acestea. Termenul acordat pentru conformare este de 3 zile. Amenda este de la 1.000 la 1.500 de lei. În cazul în care nu puteţi desfiinţa aceşti suporşi în acest termen, aveţi obligaţia de a lua sârmele de pe aceşti suporţi până la desfiinţarea lor care trebuie făcută în cel mai scurt timp”, se arată în afișele limite pe ușa unor blocuri din Craiova, potrivit Gazeta de Sud.
Autoritățile și-au justificat decizia, spunând că hainele agăţate în balcoane deschise, ori pe sârme improvizate în faţă blocului, strică aspectul orașului. Așa se face că cei care locuiesc la bloc vor fi nevoiți să își usuce rufele în casă și implicit, să suporte umezeala care ar putea apărea în locuințe și mirosul neplăcut pe care hainele îl pot prinde.
Deși uscarea a rufelor în afara balconului este o contravenţie, oamenii au continuat să își întindă rufele la vedere, fie pe balcoanele deschise sau atârnate pe sârmele montate direct sub geamuri, fie pe uscătoarele montate în grădinile blocurilor. Hainele craiovenilor flutură în bătaia vântului la fel cum se întâmpla și înainte de adoptarea noului Regulament.
Problema adevărată nu este a celor care au posibilități, dar preferă să nu le folosească, ci a celor care locuiesc în blocuri comuniste, construite fără uscătoare, fără balcoane și fără geamuri la băi.
„Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către persoane fizice și juridice, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: Montarea suporturilor de uscat rufe în afara balcoanelor, pe exteriorul blocului de locuințe și pe clădirile aflate la frontul străzii, montarea suporturilor de uscat rufe pe domeniul public/privat al municipiului Craiova, precum și expunerea rufelor pe acestea”, se arată în Regulamentul adoptat în urmă cu 2 ani.
Amenda pe care o riscă cei care îşi usucă rufele în afara blocului este cuprinsă între 1000 și 1500 de lei. Nu ar fi o premieră pentru Poliția Locală să aplice amenzi pentru acest obicei casnic, întrucât, astfel de reglementări au fost adoptate de către Consiliul Local Craiova încă din anul 2009.
În timp ce unii craioveni s-au arătat reticenți în ceea ce privește noul Regulament al uscării rufelor, alții au lăudat inițiativa și s-au arătat nerăbdători să o vadă pusă în aplicare.
„Nu mai spălăm rufe, pentru că vom ajunge la pușcărie. Plătim amenzi şi pentru uscatul rufelor?”, a spus o locatară.
„Am o garsonieră, fără balcon. Ce să fac cu rufele? Unde să le usuc? Hainele uscate în baie au un miros urât pentru că în baie orice ai face, e umezeală, iar această umezeală este absorbită de haine. Înțeleg că ne interzice, că strică imaginea orașului, dar atunci să ne dea și soluții, dar așa… ” , a spus o altă craioveancă.