Elon Musk pleacă de la Casa Albă după 130 de zile. Miliardarul trebuia să-și prezinte bilanțul în Congres

Elon Musk pleacă de la Casa Albă după 130 de zile. Miliardarul trebuia să-și prezinte bilanțul în Congres
Elon Musk și Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Pool/ABACA

Elon Musk a fost numit de Donald Trump la conducerea DOGE, departamentul care ar fi trebuit să aducă economii la bugetul federal de 2.000 de miliarde de dolari După 130 de zile, bilanțul miliardarulu nu se apropie nici pe departe de obiectivul pe care și l-a asumat.

Patronul Tesla a anunțat că părăsește Casa Albă și Departamentul eficacităţii guvernamentale, după 130 de zile. Elon Musk pleacă de la conducerea DOGE fără să-și prezinte bilanțul în fața Congresului și fără a se supune controlului și transparenței. În cele patru luni, de la preluarea mandatului, Elon Musk și colaboratorii săi s-au confruntat cu acuzații dintre cele mai grave.

DOGE a stârnit numeroase controverse, pornind de la reducerile de personal, fără nici un fel de logică și până la solicitările privind date cu caracter confidențial. Mai mult, potrivit presei americane, economiile făcute nu se ridică, nici pe departe la nivelul celor asumate.

Mai întâi, obiectivul asumat inițial, de 2.000 de miliarde de dolari a fost redus la jumătate. Apoi, din această valoare, Elon Musk a reușit să atingă doar 150 de miliarde de dolari. Experții consideră că nici această sumă nu este chiar reală, că ar fi fost umflată.

Musk a intrat în conflict cu administrația de la Casa Albă din cauza unui proiect legislativ care dorește o prelungire a bazei impozitelor, aprobat în primul mandat al lui Donald Trump. El a criticat, proiectul, parte a politicii interne a administrației Trump apreciind că va majora deficitul bugetar. Potrivit Congressional Budget Office (Biroul Bugetului al Congresului, CBO), proiectul va majora deficitul cu 3.800 de miliarde de dolari până în 2034.

Elon Musk vrea să se dedice propriilor afaceri

Patronul Tesla a anunțat, deja, că dorește să se concentreze asupra propriilor afaceri, în condițiile în care acestea au avut de suferit din cauza implicării sale în politică. În weekend, Elon Musk a anunțat pe X că dorește să-și revizuiască prioritățile.

„Mă întorc să petrec 24 de ore din 24, şapte zile din şapte la muncă şi să dorm în săli de conferinţă/servere/fabrici. (…) Trebuie să mă concentrez asupra X/xAI şi Tesla, plus lansarea Starship (săptâmâna asta), pentru că avem tehnologii critice de desfăşurat”, scria Elon Musk.

Vânzările autovehiculului electric Tesla s-a prăbușit, în ultimele luni, după ce Musk a preluat atribuțiile din DOGE. Cumpărătorii au refuzat să-i mai achiziționeze vehiculele, mulți fâcând acest lucru în semn de protest față de pozițiile sale publice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »