Scandalul tartelor contaminate continuă. Reprezentanţii IKEA din Elveţia au şocat opinia publică recunoscând că aproximativ 720 de tarte cu ciocolată, suspectate că ar conţine bacterii din materii fecale, au fost vândute în restaurantele IKEA din Elveţia în urmă cu şase luni.
Prăjiturile au fost trimise din Suedia către toate magazinele IKEA din lume. Toate au avut ca dată de expirare anul 2014.
Reprezentanţii IKEA din Elveţia au anunţat, într-un comunicat, că rezultatele de laborator au indicat o contaminare a tartelor cu materii fecale.
„Cercetările complementare realizate ulterior au arătat că 720 de tarte purtând data de expirare în cauză – susceptibile să conţină bacterii – au fost vândute în restaurantele IKEA din Elveţia acum şase luni. Regretăm că anterior comunicatul nostru nu a menţionat această informaţie””, se arată în comunicatul IKEA.
Grupul a revenit asupra unei prime informaţii dată la 5 martie, conform căreia Elveţia nu a primit tarte contaminate.
IKEA a anunţat că va retrage din restaurantele din 23 de ţări toate prăjiturile din acelaşi lot, fabricate de singurul său furnizor de patiserie, compania suedeză Almondy.
Scandalul tartelor contaminate a izbucnit în China, când vameşii au descoperit în noiembrie 2012 un nivel excesiv de bacterii coliforme în tartele de ciocolată cu migdale, importate din Suedia de către IKEA Shanghai.
IKEA a precizat însă că bacteriile descoperite sunt inofensive şi deloc periculoase pentru sănătate.