O mamă și-a vândut fiica minoră. Femeia a fost condamnată la închisoare pe viață

O mamă și-a vândut fiica minoră. Femeia a fost condamnată la închisoare pe viață
Sursa foto: Shutterstock

O mamă din Africa de Sud a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a vândut fiica minoră. Fetița nu a fost găsită până în prezent, conform Adevărul.

Ce s-a întâmplat

Racquel Smith, în vârstă de 35 de ani, iubitul ei Jacquen Appollis și prietenul lor Steveno van Rhyn au fost condamnați la închisoare pe viață pentru trafic de persoane, la peste un an de la dispariția fiicei lui Smith, Joshlin. Cei trei au fost acuzați de răpire și au mai primit încă 10 ani de detenție, scrie BBC, citat de Adevărul.

„Nu există nimic ce pot găsi care să fie demn de o reducere a pedepsei sau de clemență”, a spus judecătorul, după ce a văzut că nu există remușcare din partea inculpaților. „Comportamentul lor a fracturat întreaga comunitate din Middelpos”, a adăugat el.

Procesul, desfășurat timp de opt săptămâni la centrul comunitar din Saldanha, pentru a permite localnicilor să participe, a inclus peste 30 de martori. Cei trei inculpați nu au vrut să depună mărturie sau să aducă martori în favoarea lor.

Unul dintre martori, o femeie care era vecina și prietena lui Smith, a mărturisit că inculpata i-a spus că a făcut „ceva prostesc” și că și-a vândut fiica unui sangoma (vindecător tradițional sud-african). „Persoana care a luat-o pe Joshlin o dorea pentru ochii și pielea ei”, a spus ea.

De asemenea, un pastor local a povestit că, încă din 2023, a auzit-o pe Smith vorbind despre vânzarea copiilor săi pentru sume de 20.000 de randi, adică aproximativ 1.100 de dolari, sau chiar mai puțin, menționează sursa citată.

Mai mult, profesoara lui Joshlin a declarat că mama fetei i-a spus: „Este deja pe o navă, într-un container, și se îndreaptă spre Africa de Vest”.

Aceste declarații au demonstrat că fetița a fost „vândută și livrată cumpărătorului intenționat” în scopul „exploatării, respectiv sclaviei sau unor practici similare sclaviei”, conform Autorității Naționale de Procuratură (NPA).

Bunica fetiței este profund afectată și o condamnă pe fiica ei, Smith. Fetița încă nu a fost găsită, dar Poliția din Western Cape a declarat că va continua căutările „zi și noapte”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Andreea Raicu: Încă persistă mentalitatea că femeia e întreagă doar dacă are un soț și copii, dar nu familia ne validează bunătatea. Eu aleg să nu fiu într-o relație dacă nu e cea potrivită pentru mine (FOTO)
23:38 - Vica Blochina, despre cel mai dificil moment al vieții ei: „Am suferit foarte tare atunci. Am avut o perioadă foarte grea de depresie”
23:11 - Craiova: Bărbat arestat după ce şi-ar fi violat fiica. Mama copilei a alertat autorităţile
22:46 - Prezidențialele din Polonia, o luptă extrem de strânsă. Pro-europeanul Rafał Trzaskowski conduce cu 50,3%, respectiv 50,17% în exit-poll-uri
22:20 - Incident grav într-un tren: Un călător a fost înjunghiat de un altul. Garnitura a fost oprită de urgență
21:59 - Cum a fost posibil furtul celor 10 milioane de lei de la Poșta din Timișoara. Ce spune directorul Valentin Ştefan: „Sunt mai multe elemente care ridică semne de întrebare”
21:33 - Inter a fost aşteptată la aeroportul din Milano de doar un fan: „Sunt singurul idiot”
21:13 - USR organizează o consultare cu patronatele și sindicatele, în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare
20:47 - Dăianu (Consiliul Fiscal): E un mit că dacă tăiem cheltuielile, evităm recesiunea. Și alți economiști au pledat pentru creșterea de taxe, că și-au dat seama că nu putem numai pe partea de cheltuieli / De dorit să intre și PSD la guvernare (VIDEO)
20:14 - Ucraina desfășoară o operațiune „de amploare” cu drone împotriva aviației militare în Rusia: Peste 40 de bombardiere strategice rusești „ard în masă” / UPDATE: Rușii confirmă atacurile: „Nu ajutați inamicul” (VIDEO)
OSZAR »