Kate Middleton, Prințesa de Wales, a vorbit miercuri despre perioada dificilă pe care a traversat-o în timpul și după tratamentul împotriva cancerului. Ea a mărturisit că a fost nevoită să afișeze „un chip curajos” în fața publicului, deși în realitate lupta a fost una complicată și profund personală, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Prințesa în vârstă de 43 de ani a anunțat în luna martie 2024 că urma să urmeze ședințe de chimioterapie, după ce investigațiile medicale efectuate în urma unei intervenții chirurgicale abdominale au scos la iveală prezența unui cancer. Detalii despre tipul bolii nu au fost oferite publicului.
Tratamentul a fost finalizat în luna septembrie 2024, iar la începutul acestui an, Kate a transmis că boala se află în remisiune.
„Afișezi un fel de chip curajos, cu stoicism în timpul tratamentului, iar după ce tratamentul se termină, te gândești: ‘Pot să continui, să revin la normal’, dar de fapt etapa care vine după acel moment este cu adevărat dificilă”, a spus miercuri prințesa, în timpul unei vizite la un spital din Essex, în sud-estul Angliei.
În timpul întâlnirii cu personalul medical, pacienții și voluntarii, Kate a subliniat cât de important este sprijinul pe care pacienții îl primesc după încheierea tratamentului. Deși nu mai sunt internați, mulți dintre ei continuă să lupte „să funcționeze normal acasă”, așa cum o făceau înainte de a primi diagnosticul.
Prințesa de Wales, descriind întreaga experiență, a spus că atât pacienții, cât și familiile lor trec printr-o perioadă care le schimbă viața. „Este ca un montagne russe, nu ca o câmpie lină”, a declarat ea, citată de PA Media.
După luni dificile, Kate și-a reluat treptat angajamentele publice, însă luna trecută a lipsit de la cursele de cai Royal Ascot. Surse apropiate Casei Regale au explicat absența prin nevoia ei de a păstra un echilibru în urma tratamentului oncologic.