După decepția în dragoste pe care a trăit-o cu Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan pare că și-a găsit, în sfârșit, liniștea în brațele iubitului ei mai tânăr, boxerul Ronald Gavril .
Cei doi îndrăgostiți sunt de nedespărțit și nu se feresc să își arate afecțiunea unul față de celălalt nici în public. Sâmbătă seară, după ce au luat cina împreună la un restaurant, Anamaria Prodan și Ronald Gavrilă au fost surprinși plinbându-se prin ploaie, într-un resort de 5 stele din Bulgaria. Pentru câteva clipe, cei doi s-au oprit și, sub privirile tuturor celor care treceau prin zonă, s-au sărutat și s-au luat tandru în brațe, relatează Click!.
Celebra impresară și iubitul său au petrecut trei zile de relaxare în Bulgaria, alături de mai mulți prieteni, printre care și Vica Blochina. Cei doi au fost nedespărțiți, ceea ce demonstrează încă o dată cât de bine și liniștiți se simt unul în compania celuilalt.
Abia întoarsă din Italia, de la Pescara, acolo unde a participat la un eveniment dedicat legendelor din fotbal, Italia Padel Tournament, Anamaria Prodan a luat parte la un eveniment de fashion din București și a încheiat săptămâna într-unul dintre cele mai căutate resorturi de pe litoralul bulgăresc.
„Mâine plec din România și revin doar să îmi schimb bagajul. Nu știu exact cât o să fiu plecată, știu când plec, nu când mă întorc”, mărturisea Anamaria Prodan cu o seară înainte de a pleca în Bulgaria.