Marea campioană la canotaj Elisabeta Lipă are o căsnicie longevivă, ea și soțul ei fiind împreună de aproape patru decenii. Fiul ei, Dragoș, nu i-a călcat pe urme în cariera sportivă, dar tot e extrem de mândră de el, pentru că are propria carieră.
„Va împlini în noiembrie 28 de ani, este Săgetător. A studiat la Geneva Business School, un copil cuminte, cu business-ul lui. Când am auzit prima dată: „Mamă, dacă ai nevoie de bani, te rog să îmi spui să te ajut!, am zis „Gata, a crescut mare!”. (…) Mă bucură că a reușit să fie pe picioarele lui, asta e mare lucru și bineînțeles că are susținerea mea și a soțului meu până plecăm noi de pe lumea asta”, a spus marea campioană despre fiul ei, pentru VIVA!.
Întrebată dacă Dragoș intenționează să o facă soacră, Elisabeta Lipă a răspuns: „Nu mă face soacră. Copiii din ziua de astăzi se căsătoresc unii exagerat de devreme, alții mult mai târziu, dar eu consider că încă are o vârstă când mai trebuie să zburde și, când o vrea el, o simți, noi suntem lângă el”.