Violeta Bănică trăiește de mai bine de un an o frumoasă poveste de dragoste cu George. De ziua acestuia, fiica Andreei Marin a ținut să îi transmită, pe lângă o urare, și un mesaj de dragoste.
„La mulți ani! Te iubesc”, a scris Violeta Bănică, pe rețelele de socializare, alături de o poză în care apare cu iubitul ei.
Relația Violetei Bănică și a lui George a intrat pentru prima dată în atenția publică în luna decembrie a anului trecut, atunci când s-a și aflat că cei doi formează un cuplu. De atunci și până acum, cei doi îndrgăstiți s-au afișat de mai multe ori împreună, ba chiar au fost fotografiați în timp ce se sărutau. La un moment dat, Violeta a vorbit public și despre dorința de a se căsători cu actualul său partener, însă Andreea Marin a clarificat ulterior declarațiile fiicei sale, spunând că este încă prea devreme pentru a se vorbi de acest subiect, potrivit Libertatea.
Invitată recent într-o emisiune, Andreea Marin a fost întrebată despre relația pe care o are fiica ei, Ana Violeta, însă vedeta nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect.
„Nu voi vorbi despre acest subiect, îi respect această intimitate. Sunt de mai bine de un an împreună și le doresc tot ce este mai bun. Sunt tare frumoși și îi iubesc pe amândoi”, a spus Andreea Marin.