AUR refuză să îl schimbe pe Mihail Neamțu de la șefia Comisiei de Cultură

AUR refuză să îl schimbe pe Mihail Neamțu de la șefia Comisiei de Cultură
George Simion, liderul AUR. Sursa foto: Inquam Photos / Saul Pop

Președintele AUR, George Simion, se opune retragerii deputatului Mihail Neamțu din conducerea Comisiei de Cultură, în ciuda derapajului acestuia la adresa noului ministru de Externe, Oana Țoiu.

Mai exact, Mihail Neamțu a publicat o imagine trucată cu noul ministru al Externelor. Gestul parlamentarului a stârnit amuzament pentru unii internauți, iar în rândul altora a provocat indignare.

„Singura replică pe care v-o dau este că nu vom câștiga alegerile peste trei ani, ci și acum, dar le-ați anulat.

Nu schimbăm niciun șef de comisie pentru că așa vrea sau cere USR, în timp ce plătim leafa la cinci vicepremieri și specialiștii din sistem sunt dați afară”, a spus șeful AUR, George Simion, miercuri, în plenul Camerei Deputaților.

USR a anunțat că a depus o cerere de demitere a deputatului AUR din funcția de șef al Comisiei de Cultură de la Camera Deputaților, potrivit Agerpres.

‘Domnul Simion ne-a spus astăzi, de la tribuna Parlamentului, că nu-l schimbă pe domnul Neamțu că așa cere USR. Dar nu USR cere, ci bunul simț ar fi trebuit să-l oblige pe George Simion să nu păstreze la șefia unei comisii – pentru Cultură, culmea! – un om cu repetate derapaje publice, misogine, violente și incompatibile cu orice funcție de conducere în orice stat democratic. Este inacceptabil ca în fruntea unei comisii parlamentare să fie menținut un politician care propagă ură și dezbinare, care jignește femeile folosind fotografii fabricate și care îi înjură pe cetățenii ce îndrăznesc să-l întrebe de banii pe care i-a primit pentru a-i face campanie lui Călin Georgescu’, declară Bogdan Rodeanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Atacul grosolan la adresa Oanei Țoiu, ministrul USR al Afacerilor Externe, este doar cel mai recent dintr-un lung șir de care se face responsabil deputatul AUR Mihail Neamțu.

În martie și aprilie 2025, USR a mai solicitat în Parlament demiterea lui Mihail Neamțu de la șefia Comisiei pentru cultură în urma videoclipului în care acesta a reacționat violent la întrebările oamenilor care îi reproșau legăturile și finanțarea primită de la Bogdan Peșchir, finanțatorul candidatului prorus Călin Georgescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »