Candidează Ciprian Ciucu pentru funcția de primar general? „Nu foarte mulți ar fi foarte fericiți să vin la Primăria Capitalei”

Candidează Ciprian Ciucu pentru funcția de primar general? „Nu foarte mulți ar fi foarte fericiți să vin la Primăria Capitalei”
Sursa foto: Ciprian Ciucu / Facebook

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL și primarul Sectorului 6, a declarat că se simte „în stare” să fie primar general al Capitalei, dar nu spune dacă va candida sau nu deoarece „n-aș vrea să mă bag într-o cursă, după care, în urma unor negocieri politice, să fiu scos de la masa verde și să pic de prost”. „Nu foarte mulți ar fi foarte fericiți să vin la Primăria Capitalei”, a mai afirmat Ciucu. Acesta a vorbit și despre negocierile pentru formarea noului guvern.

Ciucu, despre o eventuală candidatură la Primăria Generală a Capitalei

„Nu mă întrebați dacă candidez, nu mă întrebați dacă am luat vreo decizie. Mă întrebați dacă mă simt în stare să conduc Bucureștiul? Eu răspund strict la această întrebare și nu dacă voi candida sau nu. Eu mă simt în stare să conduc Capitala. Nu mă bucură sau mă entuziasmează foarte mult acest gând, pentru că sunt unul dintre puținii oameni care știu care sunt problemele Bucureștiului, acumulate în zeci de ani de zile, rezolvate parțial de către Nicușor Dan, dar nu în totalitate. N-aș vrea să zică cineva că fug de responsabilitate, nici n-aș vrea să mă bag într-o cursă, după care, în urma unor negocieri politice, să fiu scos de la masa verde și să pic de prost. Și atunci sunt foarte foarte reținut în a spune acest lucru sau nu știu dacă s-a încercat sau nu să fiu scos deja de la masa verde, nu în acest subiect. Nu foarte mulți ar fi foarte fericiți să vin la Primăria Capitalei și sunt unii care își doresc foarte mult acest lucru. Eu înțeleg acest lucru. Important este ca Bucureștiul să aibă un primar care să își asume, pentru că, mare atenție, nu doar țara este în situație bugetară proastă și cu niște reforme întârziate, ci și Primăria Capitalei”, a declarat Ciprian Ciucu, la Digi24.

Ciucu, despre negocierile pentru formarea noului guvern

Acesta a explicat și de ce nu e de acord cu o nouă rotativă guvernamentală: „Deci iarăși să vină PNL, să vină să preia guvernarea după guvernare slabă a social-democraților și să își asume măsuri dure care să asigure iarăși un viitor prosper al țării. S-a mai întâmplat acest lucru. Ar fi pentru a nu știu câta oară și nu mi se pare o idee bună. Nu este corect. Da, noi să stăm un an, un an și jumătate, să luăm acele măsuri, să le decontăm singuri și să punem țara pe direcție corectă, după care, când lucrurile se stabilizează, iar să înceapă sarabanda cheltuielii banului public, că iar vine campania electorală și așa mai departe”.

De asemenea, Ciprian Ciucu nu crede că un premier tehnocrat ar fi o idee bună deoarece acesta n-ar avea suficientă autoritate politică în raport cu politicienii din partidele care vor forma coaliția.

În schimb, Ciucu îl consideră pe Ilie Bolojan, liderul PNL, potrivit pentru a prelua șefia Guvernului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »