Deputatul PSD, Claudiu Manta, a declarat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, că PSD nu a luat încă o decizie privind intrarea la guvernare. El a subliniat că discuțiile despre miniștri, funcții sau poziții nu au avut loc până acum și că grupurile de lucru au lucrat pentru a ajunge la un consens.
“Atâta timp cât, și vă spun la modul cel mai sincer, nu am luat o decizie cu privire la intrarea la guvernare și am spus-o pe toate canalele posibile, că nu s-a discutat, la acest moment, despre miniștri, despre funcții, despre poziții și ne-am limitat ca să ne întâlnim în diverse grupuri de lucru și, aseară, vreau să vă spun că într-unul dintre grupurile din care și eu fac parte, cred că a fost o ședință de 6 ore în care am pus fiecare pe masă ceea ce vrem să facem, și ceilalți colegi, și reușim să ajungem cât de cât la un numitor comun”, a declarat deputatul PSD.
De asemenea, Manta a menționat că există mai multe motive care împiedică intrarea la guvernare a PSD-ului, cum ar fi creșterea TVA-ului, alocarea fondurilor pentru primării, scăderea veniturilor pentru persoanele cu venituri mici și mijlocii, precum și pentru pensionari.
“Liniile roșii au fost enunțate, sunt mai multe, e vorba de creșterea TVA, e vorba de alocarea fondurilor pentru primării. Este vorba de scăderea veniturilor pentru persoanele cu venituri mici și mijlocii sau pentru pensionari, adică sunt domenii, în general, pe această zonă de protecție socială, dar nu numai”, a mai menționat Claudiu Manta.