Comisia Europeană a notificat Guvernul român privind presuspendarea a trei programe operaționale sectoriale

Comisia Europeană a notificat Guvernul român privind presuspendarea a trei programe operaționale sectoriale

Comisia Europeană a notificat, joi, Guvernul român privind intrarea în procedură de “presuspendare” a programelor operaţionale sectoriale Transporturi (4,4 mld. euro), Creşterea Competitivităţii Economice (2,5 mld. euro) şi a POR – Programul Operaţional Regional (3,5 mld. euro).

Comisarul european pentru dezvoltare regională Johannes Hahn a participat, miercuri, alături de premierul român Victor Ponta şi de premierul bulgar Boyko Borisov la inaugurarea podului de peste Dunăre de la Calafat – Vidin.

Comisarul este cel care a transmis, prin intermediul ambasadei României la Uniunea Europeană, notificările către Guvernul României.

Faţă de informaţiile anterioare care arătau că vor intra în procedura de presuspendare programele Transporturi şi Competitivitate, ultimele informaţii indică includerea în această categorie a Programului Operaţional Regional.

Acest raport vine după controlul Comisiei Europene din această vară, de la București, când în cadrul unui audit s-au luat la verificat toate programele operaționale sectoriale. Au fost găsite atunci o serie de nereguli și fraude care au dus la această presuspedare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:15 - Protest AUR în Capitală, împotriva „austerității”. Manifestația, marcată de scandări antisemite și xenofobe (VIDEO)
20:48 - Reacția Ioanei, după ce a fost surprinsă pe litoral cu Ilie Năstase, deși a depus actele de divorț: „Cei mai importanți sunt cei șapte ani de acasă”
20:26 - Cine sunt miniștrii UDMR în noul guvern / Kelemen Hunor: Anul trecut au fost cheltuieli absolut halucinante. România are acum cel mai mare deficit și cea mai mare datorie publică din regiune (VIDEO)
19:53 - Un bărbat a murit după ce a căzut cu ATV-ul într-o prăpastie. Cel care conducea nu avea permis și consumase alcool
19:28 - Plan Roşu de Intervenţie: Un adult mort și 7 copii răniţi, după ce un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2. Două elicoptere SMURD, trimise la fața locului (VIDEO)
19:06 - Cine vor fi miniștrii PSD în Guvernul Bolojan. Florin Manole: „Mandatul lor va fi să pună în aplicare un program de guvernare care va fi votat de Parlament” (VIDEO)
18:50 - Cum își menține Daciana Sârbu silueta: „Îmi ofer și acest răsfăț din când în când. Prietenele mele zic că e cam des”
18:27 - Dragoș Bucur, despre ce înseamnă să fii părinte: Apariţia unui copil în viaţa unui om înseamnă salvarea omului respectiv. Ai grijă de tine, dar dacă nu apare şi un copil, la un moment dat te autoconsumi, rămâi în urma vieţii tale
17:53 - Claudiu Târziu și-a lansat noul partid – ACT: Vom sancționa dur fiecare derapaj al coaliției (VIDEO)
17:36 - Grav accident în Harghita. Patru copii, printre victime
OSZAR »