Deputatul ex-AUR Gigi Becali, patronul FCSB, a povestit marți, pentru B1 TV, cum a aflat că președintele Nicușor Dan este un om credincios. De asemenea, acesta a ținut să demonteze un fake news potrivit căruia Dan nu l-a salutat pe Patriarhul Daniel la ceremonia din Parlament în care a fost învestit în funcția de președinte.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
„Când Preafericitul Patriarh a spus rugăciunea de ajutor din partea lui Dumnezeu, care se spune la învestire, eu am avut atunci o înștiințare. E taină înștiințarea, nu știți voi despre ce-i vorba, mai ales invitații voștri habar n-au ce-i taina sfântă. Am avut o înștiințare. Și atunci am zis: ”Doamne, dar cum va fi cu un om necredincios?”. Așa am întrebat eu în mintea mea pe Dumnezeu.
Azi, când m-am dus și m-am împărtășit, în altar am vorbit cu un părinte Clement Haralam de la Patriarhie și mi-a arătat o poză cu Nicușor Dan și cu duhovnicul familiei lor. Și mi-a dat Dumnezeu răspunsul: nu e necredincios, ci credincios e!
Acum o să se spună: ”Becali bate câmpi, aiurează”. Așa spun necredincioșii. Eu spun trăirile mele!”, a declarat patronul FCSB.
Gigi Becali a admis apoi că și el a spus în campanie că nu-s botezați copiii lui Nicușor Dan, deși sunt botezați. Dar Becali i-a cerut iertare lui Dan, la ceremonia de învestire a acestuia în funcția de președinte.
Totodată, patronul FCSB a ținut să demonteze un fake news despre Nicușor Dan: „S-a închinat de cel puțin 10 ori (la ceremonia de învestire). În al doilea rând, când n-a dat mâna cu Preafericitul Patriarh, el se întâlnise, se îmbrățișase între timp cu Preafericitul Patriarh și de aia a dat mâna numai cu reprezentantul catolicilor și cu (Rabinul conducător al cultului) mozaic”.