Nicușor Dan a anunțat când se va întâlni cu reprezentanții Ambasadei SUA: „Sper ca încet-încet să armonizăm relațiile”

Nicușor Dan a anunțat când se va întâlni cu reprezentanții Ambasadei SUA: Sper ca încet-încet să armonizăm relațiile
Nicușor Dan Sursa foto: Captura video

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a declarat marți seară, la PRO TV, că va avea o întrevedere oficială cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Întâlnirea este programată pentru miercuri după-amiază.

Nicușor Dan, întrevedere cu reprezentanții Ambasadei SUA la București

„O să avem o întâlnire mâine după amiază și sper ca încet-încet să armonizăm relațiile. Fără discuție (că putem să ajungem la relații cordiale, n.red.)”, a afirmat Nicușor Dan, potrivit G4Media.

Ambasada SUA la București a reacționat oficial marți, la două zile după alegerile prezidențiale, exprimându-și deschiderea pentru cooperare cu noul președinte și viitorul guvern. Ambasada SUA a transmis că așteaptă „cu interes” să colaboreze cu Nicușor Dan și cu echipa guvernamentală care va prelua conducerea la Palatul Victoria.

În ceea ce privește angajamentele de securitate, președintele ales a reafirmat susținerea României pentru parteneriatele strategice, în special în cadrul NATO. Nicușor Dan a subliniat că, potrivit programului său de guvernare, bugetul destinat Alianței Nord-Atlantice ar urma să crească semnificativ în următorii ani.

El a declarat că intenționează să majoreze contribuția României către NATO până la 3,5% din PIB până în anul 2030.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »