Fotbaliștii Andres Iniesta, Lionel Messi (ambii de la FC Barcelona) și Cristiano Ronaldo (de la Real Madrid) sunt cei trei care-și vor disputa în 2012 trofeul „Balonul de Aur”, care premiază cel mai bun fotbalist care a evoluat în Europa sezonul trecut, arată AFP.
Câștigătorul se stabilește pe baza voturilor date de jurnaliștii sportivi. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul ceremoniei de pe 30 august, cu ocazia tragerii la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, care va avea loc la Monaco.
Acest premiu a fost creat de preşedintele UEFA, Michel Platini, Messi fiind desemnat primul câştigător. În urma anchetei din acest an, locurile 4-10 au fost ocupate în ordine de Andrea Pirlo (Italia/Juventus), Xavi Hernandez (Spania/FC Barcelona), Iker Casillas (Spania/Real Madrid), Didier Drogba (Coasta de Fildeş/Chelsea – transferat în vară la Shanghai Shenhua), Petr Cech (Cehia/Chelsea), Radamel Falcao (Columbia/Atletico Madrid) şi Mesut Ozil (Germania/Real Madrid).