Interviu incendiar. Simona Halep a răbufnit: Mouratoglou și echipa mi-au distrus cariera de 25 de ani. Sunt victima unei nedreptăți. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment

Interviu incendiar. Simona Halep a răbufnit: Mouratoglou și echipa mi-au distrus cariera de 25 de ani. Sunt victima unei nedreptăți. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment
Foto: Hepta - DPA Images / DEAN LEWINS

Simona Halep a făcut câteva declarații dure la adresa fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, în cadrul unui interviu pentru Paris Match, conform Adevărul.

Antrenorul este cel care i-ar fi recomandat să ia suplimentul contaminat, care i-a ruinat cariera sportivă. Cei doi au început colaborarea în aprilie 2022.

Mouratoglou a transmis, în luna noiembrie, într-un video pe Instagram, că se simte responsabil.

Simona Halep: Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment

„Echipa mea a recomandat să iau un supliment cu colagen. Am ținut cont de recomandare și, ulterior, s-a dovedit că suplimentul era contaminat.

Un sportiv profesionist e înconjurat de oameni care trebuie să aibă grijă de el, de sănătatea lui. Mi-am pus mereu încrederea totală în oamenii cu care am lucrat. Nu sportivul de performanță trebuie să verifice ce conține un supliment.

Sunt sigură că ce s-a întâmplat n-a fost cu intenție și sunt recunoscătoare că el și-a recunoscut greșeala, care e și greșeala echipei. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment. Și din cauza acestei greșeli, greșeala lor, eu sunt singura persoană care plătește prețul. O carieră de 25 de ani e distrusă!

Acum nu mai lucrăm împreună. N-am mai avut nicio legătură de câteva luni. Și nici nu m-am mai antrenat la Academia Mouratoglou, de anul trecut”, a declarat Simona Halep.

 „Dacă va fi menținută sancțiunea, nu știu ce se va întâmpla în următorii trei ani. Visul meu e să mă întorc, indiferent de vârstă. Un lucru e cert: vreau să stabilesc eu cum îmi voi încheia cariera și nu vreau ca acest lucru să se întâmple în altă parte decât pe teren!”, a mai transmis Simona.

Halep: Eu sunt victima unei nedreptăți

Halep a fost întrebată dacă a discutat cu un psiholog despre ce i s-a întâmplat.

“Eu sunt victima unei nedreptăți. Știu că n-am greșit cu nimic și n-am de ce să fiu supărată pe mine. Văzând lucrurile așa, mai scap de insomnie. Pentru că am avut perioade în care nu puteam să dorm. Aveam atacuri de panică. Eu eram copleșită de emoții și când jucam în turnee. Simțeam un gol în stomac. Dar de când am primit această suspendare, trăiesc fiecare zi cu durere și anxietate. Chiar dacă astăzi situația e un pic mai bună”, a spus românca.

În acest moment, Halep e suspendată 4 ani pentru dopaj și va fi audiată la TAS în perioada 7-9 februarie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »