Meme Stoica rezistă cu greu fără să se implice la Steaua. Gigi Becali: I-am zis să stea liniștit, că află justiția

Meme Stoica rezistă cu greu fără să se implice la Steaua. Gigi Becali: I-am zis să stea liniștit, că află justiția
Foto: fanatik.ro

Fostul manager al Stelei, Mihai Stoica a ieșit de doar zile din închisoare după ce a stat după gratii un an și 11 luni, condamnat în Dosarul Transferurilor.

Deși acesta are o restricție de doi ani care îi interzice să mai facă parte din lumea directă a fotbalului, Meme Stoica nu prea poate sta departe de echipa campioană.

Patronul Stelei, Gigi Becali a declarat că Meme e disperat să facă parte din nou din clubul roșu-albastru și îl sună foarte des pentru a-l întreba cu ce poate să ajute.

„Mihai e distrus după fotbal. Mă sună de cinci ori pe zi: Patroane, fac aia sau aia! I-am și zis: Băi, ai grijă, stai liniștit, să nu se prindă justiția că faci aia, că tu nu ai voie. Bine, i-am zis la mișto. El are voie să ajute clubul, dar are o teamă încă.

Eu am făcut un an de pușcărie în regim deschis, mai ieșeam afară, mai socializam. Dar el a stat numai în pușcărie, te face sălbatic pușcăria asta. Bine, știți cum e el, e și mai sperios așa”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

În aceeași zi în care a ieșit din închisoaare, fostul manager al Stelei a mers să-și vadă echipa în meciul disputat la Chiajna, coborând și la vestiare pentru a-i saluta și încuraja pe jucători.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »