Saudiții nu vor să renunțe la Cristiano Ronaldo. Echipa cu care ar putea semna starul portughez

Publicat: 29 05. 2025, 15:00
Sursa foto: Facebook - Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo este dorit, în continuare, în Arabia Saudită, deși a anunțat că va încheia „capitolul” cu gruparea Al-Nassr. Starul portughez evoluează de două sezoane în Saudi Pro League.

Arabia Saudită face eforturi pentru a-l convinge pe fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo să-şi continue aventura în regat. Negocierile sunt foarte dificile, conform unei surse apropiate tratativelor. În condițiile în care jucătorul de 40 de ani și-a anunțat despărțirea de Al-Nassr, se vorbește chiar despre un transfer la Al Hilal, care va participa la Mondialul cluburilor, relatează AFP.

„Este o negociere dificilă în curs pentru a-l convinge pe Ronaldo să rămână şi să continue să joace (în liga de fotbal a Arabiei Saudite -n .red.)”, a declarat o sursă din cadrul Fondului public de investiţii (PIF), un fond suveran puternic implicat în fotbalul naţional.

Jucătorul a anunţat, la începutul acestei săptămâni, pe reţelele de socializare, finalul „capitolului” la clubul saudit Al-Nassr. Ronaldo a dat asigurări, totodată, fără alte detalii, că povestea sa va continua să „se scrie”.

Fosta vedetă a lui Manchester United, Real Madrid şi Juventus Torino s-a transferat la Al-Nassr la finele lui decembrie 2022. El a jucat în tricoul grupării din Arabia Saudită 105 meciuri, în care a marcat 93 de goluri și dat 19 pase decisive

Ronaldo vrea la Cupa Mondială a Cluburilor

Presa din Spania a relatată că Ronaldo își dorește să joace la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție găzduită în Statele Unite, la care Al-Nassr nu s-a calificat. În aceste condiții se vorbește despre un transfer la o altă grupare arabă, Al Hillal, care a reușit această performanță. Conform publicației arabe Okaz, portughezul ar fi ajuns la un acord cu Al-Hilal. Ziarul scrie că Ronaldo a acceptat contractul propus, iar nunțul oficial va fi făcut zilele următoare.

„Într-un proces de dezvoltare major, care ar putea crea unde de șoc în comunitatea fotbalistică din întreaga lume, comitetul director al lui Al-Hilal i-a făcut o propunere superstarului Cristiano Ronaldo. Jucătorul și Fondul Pulbic de Investiții Arab (PIF) au finalizat acordul”, scrie sursa citată.

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a deschis o fereastră specială de transferuri, între 1 şi 10 iunie, în perspectiva Cupei Mondiale a Cluburilor. Preşedintele Gianni Infantino s-a declarat încântat de ideea de a-l vedea pe Cristiano Ronaldo participând.

„Dacă un club urmăreşte situaţia şi este interesat să-l achiziţioneze, atunci cine ştie? Mai rămân câteva săptămâni şi ar fi amuzant”, a spus Infantino.

OSZAR »