Accident grav cu o ambulanță. Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite

Accident grav cu o ambulanță. Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite
Sursa foto: Shutterstock

Un accident grav a avut loc la câțiva kilometri de municipiul Botoșani. Doi oameni au murit pe loc și alți patru au fost răniți, conform Botoșăneanul.

Ce s-a întâmplat

Tragedia avut loc în dreptul localității Bălușeni pe drumul european E 58, puțin după miezul nopții de joi spre vineri. În eveniment au fost implicate un autoturism și o ambulanță SAJ.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una descarcerare, două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă și trei ambulanțe SAJ.

Șoferul și pasagerul din dreapta autoturismului erau încarcerați și inconștienți. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii i-au scos din interior. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale care au început manevrele de resuscitare, însă fără succes. Din păcate, ambele persoane au fost declarate decedate. Este vorba despre doi tineri de 18, respectiv 21 de ani.

În urma impactului, au fost răniți alți doi tineri, de 17, respectiv 21 ani, care erau în autoturism, șoferul ambulanței și asistenta. Ei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »