Oficialii europeni oferă un ajutor important producătorilor de autoturisme din România. Uniunea Europeană a decis să le acorde o amânare de 2 ani, permițându-le astfel să lanseze pe piață vehicule mai ecologice și să îndeplinească, totodată, cerințele de emisii de dioxid de carbon impuse de legislația europeană.
Decizia Comisiei Europene de a acorda o amânare pentru respectarea țintelor de emisii va avea un impact pozitiv asupra industriei auto din România. Potrivit lui Adrian Sandu, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România, această amânare va oferi constructorilor auto o perioadă suplimentară de 3 ani pentru a îndeplini cerințele legate de scăderea emisiilor vehiculelor noi până în 2025. Astfel, cei care nu vor reuși să atingă pragul în acest an vor putea să își accelereze tranziția ecologică în următorii doi ani, notează stirileprotv.ro.
Măsura vine ca un sprijin necesar pentru industria auto românească, care a înregistrat un început de an mai dificil. În primele trei luni ale anului, producția în uzinele de la Mioveni și Craiova a scăzut cu peste 11% comparativ cu aceeași perioadă din 2024, conform datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România. Această decizie de relaxare a reglementărilor va oferi producătorilor auto din România o oportunitate de a-și recupera întârzierile și de a susține producția de vehicule mai ecologice.
„În fața provocătorilor cu care s-a confruntat industria auto – prețurile la materiale, prețurile la energie, criza semi-conductorilor, conflictul comercial cu Statele Unite – este o gură de oxigen astfel încât să își păstreze competitivitatea, locurile de muncă”, a mai declarat Adrian Sandu pentru sursa menționată.
În contextul tranziției către vehiculele electrice, industria auto europeană se confruntă cu provocări majore. Cererea de autoturisme noi nu a revenit încă la nivelul dinaintea pandemiei, iar presiunea pentru adaptarea rapidă la tehnologia electrică este tot mai mare. De asemenea, interzicerea vânzărilor de vehicule pe benzină și motorină după 2035 pune o presiune suplimentară asupra producătorilor auto.
„Această minimă relaxare nu o să încurajeze la scumpiri din această perspectivă. Ce este foarte important din 2026 o să fie o reanalizare a obiectivelor, e foarte important să înțelegem că o tranziție spre electrice nu se face fără infrastructură, de a oferi șansa clienților de a alimenta la birou sau acasă, fără aceste scenarii nu putem să facem tranziția”, a transmis Alex Seremeț, purtător de cuvânt producător auto.
În plus, stimulentele financiare din partea guvernelor sunt esențiale. În România, modificările aduse programului Rabla au dus la o scădere de 36% a înmatriculărilor de mașini electrice în primele luni ale anului. Actualmente, statul oferă 7.500 de euro pentru achiziționarea unui autoturism electric, 3.000 de euro pentru un plug-in hybrid și 2.000 de euro pentru un vehicul pe benzină, dar aceste stimulente rămân insuficiente pentru a sprijini tranziția rapidă.