Ce au fost şi ce-au ajuns miniştrii noştri. Cum să-l compari pe Delavrancea cu Gabi Firea sau pe Ecaterina Andronescu cu Spiru Haret? Pleșu: Înainte trebuia să ai studii solide, să fii dovedit onestitate

Gabriela Firea vs Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ecaterina Andronescu vs Spiru Haret sau Florin Iordache vs Gh. Costaforu (recunoscut ca unul din întemeietorii Dreptului Penal din România). Sunt doat trei exemple dintre dintre politicienii “de ieri” și cei de astăzi.

Scriitorul Andrei Pleșu enumeră, într-un articol pentru Adevărul, mai multe exemple care, dacă și-ar reaminti, ar trebui să le dea “insomnii” aleșilor noștri.

“Dacă, de pildă, eşti ministru al Justiţiei, ar fi recomandabil să-ţi reaminteşti, niţeluş timorat, de lunga serie de predecesori, la ale căror nume se va adăuga, cîndva, şi numele tău… Pe scaunul pe care l-ai ocupat mai ieri prin mici manevre de partid, au stat, între alţii, ferventul unionist Ioan Al. Filipescu (studii de drept la Paris), Constantin Hurmuzachi (studii de drept la Viena), Al.Papiu Ilarian (studii la Viena şi Padova, lider, în Transilvania, al revoluţiei din 1848), Alexandru Lahovary, Grigore Cantacuziono, Ştefan Golescu (fiul lui Dinicu, studii în Elveţia), Gh. Costaforu (recunoscut ca unul din întemeietorii Dreptului Penal din România), Mihail Pherekyde, Ion Câmpineanu, Th. Rosetti (unul dintre co-fondatorii „Junimii”), Titu Maiorescu, Toma Stelian, Grigore Iunian, Istrate Micescu ş.a. Cu titlu de amuzament, amintesc şi un Stolojan, fost primar al Craiovei, liberal, ministru al Justiţiei după 1879. Ei bine, să fiu în locul dlui Florin Iordache, aş avea, cu asemenea nume în minte, oarecari insomnii…

Dar să fii la Învăţămînt, ca bietul Pavel Năstase, după Spiru Haret, Titu Maiorescu, Octavian Goga şi Nicolae Iorga? Dar să fii Grindeanu, cu „strămoşi” ca Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Brătianu, P.P.Carp, Lascăr Catargiu, Take Ionescu sau I.G.Duca? De Finanţe, ce să mai spunem? Vii după Grigore Balş, N.Kretzulescu, Dimitrie Sturdza, Ion C. Brătianu, Vasile Lascăr, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman, Nicolae Titulescu (da, chiar el, între 1917 şi 1918), Constantin Argetoianu, Alex. Averescu, Barbu Ştirbey, Iuliu Maniu, Mircea Cancicov, Virgil Madgearu. (Am şi aici un „nume cunoscut”: Constantin I. Iliescu, al doilea primar al Bucureştiului, după Unire).

Dar nici nu pot să nu iau notă de diferenţa dintre Spiru Haret şi Ecaterina Andronescu, sau dintre Barbu Ştefănescu Delavrancea (ca primar al Bucureştiului) şi Gabriela Vrânceanu Firea…

Şi apropo de primarii Bucureştiului, cum o fi să te instalezi în linia Dimitrie Brătianu, C.A.Rosetti, Nicolae Fleva, Grigore Cerchez, Pache Protopopescu, Nicolae Filipescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Mihai. G. Cantacuziono şi Vintilă Brătianu?”, scrie Pleșu.

În acest context, tragem concluzia că, “în România mai veche”, trebuia să ai “un anumit tip de prestigiu, cîştigat înainte de obţinerea portofoliului: să ai studii solide într-o meserie sau alta, să fi jucat un rol bine profilat într-o conjunctură istorică sau alta, să nu fii suspect de hoţie, să fi dovedit onestitate, simţ al onoarei, tărie de caracter. Sau, măcar, să fii de familie bună. Asta nu era, desigur, o garanţie de performanţă politică, dar implica, măcar, o bună educaţie ”de-acasă”, cunoşterea avizată a limbii proprii, a cîtorva limbi străine, a bunelor maniere. Ceva cultură şi ceva bun gust erau, de asemenea, incluse”, mai spune gazetarul.

În concluzie, alor noștri “ce putem face decît să le urăm succes? Să-şi transforme anonimatul în renume. În rest, vorba poetului, bucuroşi le-om duce toate...”.