Rezultatul referendumului din Marea Britanie nu a fost o victorie doar pentru eurosceptici precum Nigel Farage, Geert Wilders sau Marine le Pen, ci și pentru președintele rus Vladimir Putin, scrie Ingo Mannteufel pentru Deutsche Welle.
Declarațiile liderului de la Kremlin sunt mai mereu moderate și aceasta ține foarte mult la poziția sa de politician de rang internațional. Totuși, presa pe care o controlează prezintă decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană în termeni glorioşi, cu atât mai mult cu cât aceasta prezice de multă vreme dispariția blocului comunitar.
Plecarea Marii Britanii nu va duce la dispariția Uniunii, dar această realitate va fi ascunsă rușilor, cărora li se va spune în continuare că UE este la finalul existenței sale.
”Prin acest circ, ruşii vor uita de criza internă din propria ogradă, iar elita guvernanților se va ancora şi mai bine în scaunele puterii”, susține Mannteufel.
Nu politicienii ruși i-au ajutat pe populiștii din diverse state europene să ajungă la cârmele puterii, dar Kremlinul a susținut grupările populiste anti-europene prin alte variante: un credit acordat Frontului Naţional condus de Marine Le Pen de către o bancă ruso-cehă sau campanii de presă în favoarea partidului condus de Nigel Farage.
Prin creșterea influenței acestor tendințe, stabilitatea şi funcţionarea Europei sunt serios ameninţate.
”Logica e simplă: dezbinarea aduce mai multe şanse Rusiei de a-şi impune interesele în negocierile cu UE, mai ales în stringenta chestiune a sancţiunilor impuse Moscovei de Bruxelles”, notează autorul.
Putin mai are un motiv să fie fericit pentru deznodământul acestui referendum: în perioada următoare, Uniunea Europeană va fi ocupată cu propriile probleme interne și nu va mai avea resurse pentru o eventuală extindere. Astfel, spre bucuria liderului de la Kremlin, Ucraina, Moldova şi Georgia nu vor deveni prea curând membre UE.
”Perspectivele europene ale Ucrainei, Moldovei sau Georgiei sunt deocamdată distruse. Aceste state vor reveni indirect în "zona de influenţă" a Rusiei, chiar dacă nici un politician european nu va recunoaşte public această realitate. În concluzie, preşedintele Vladimir Putin devine unul din învingătorii Brexit”, își încheie articolul Ingo Mannteufel.