Vremea caniculară se instalează peste România. Recomandări pentru combaterea căldurii excesive

Vremea caniculară se instalează peste România. Recomandări pentru combaterea căldurii excesive

În urmăroarea perioadă se anunță vreme caniculară cu temperaturi mult peste cele normale din această perioadă. Este de așteptat ca persoanele mai sensibile să se confrunte cu probleme medicale, astfel că medicii fac o serie de recomandări.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic crescut, în următoarele zile, între 23 și 25 iunie 2025. În aceste condiții, specialiștii în sănătate publică reamintesc populaţiei că temperaturile ridicate pot avea un impact negativ asupra sănătăţii.

Pentru protejarea sănătăţii, se recomandă evitarea expunerii la soare în acele intervale orare când soarele este foarte puternic (11.00-18.00). În aceste intervale trebuie evitată munca sau efortul în aer liber, în spații deschise. Acolo unde activitatea nu poate fi evitată, se recomandă creșterea consumului de lichide şi utilizarea unui echipament de protecţie menit să ferească pielea şi capul de căldura excesivă.

Medicii recomandă pentru zilele foarte călduroase, persoanelor care suferă de inimă ori prezintă afecţiuni respiratorii, renale sau metabolice, dar și celorlalte, să consume cel puţin doi litri de apă pe zi. De asemenea, este recomandată să consume foarte multe legume și fructe proaspete, supe și iaurturi. Pe de altă parte, sunt de evitat, băuturile alcoolice, cafeaua şi băuturile cu mult zahăr.

Din perspectivă vestimentară, sunt recomandate hainele lejere, din fibre naturale, bumbac, in, cânepă, de culori albe sau deschise. Medicii recomandă, în astfel de zile, duşurile călduţe, după care pielea trebuie lăsată să se usuce natural, fără folosirea prosopului. Tot aceștia vorbesc despre cremele hidratante, mai ales după expunerea la soare.

Recomandări pentru persoanele suferinde

Medicii recomandă persoanelor cu afecţiuni cronice să se asigure că urmează cu stricteţe tratamentul prescris pentru bolile de care suferă și că respectă recomandările medicale. Totodată, li se recomandă să-și creeze unambient puțin solicitant care să ajute organismul să se adapteze la căldura de afară.

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni trebuie să evite ieșirea în căldură. Este de preferat să-și rezolve treburile dimineaţa devreme sau seara după ce a trecut „arşiţa”. Este bine ca aceste persoane să țină legătura cu medicul curant iar, la nevoie, dacă starea de sănătate li se înrăutăţeşte, să ceară ajutor.

Pentru mamele care au copii mici, se recomandă alăptarea la cerere a bebelușului, ori de câte ori este nevoie. Totodată, mamele trebuie să se hidrateze corespunzător.

Recomandări pentru folosirea aerului condiționat

În perioadele de caniculă se recomandă aerisirea locuințelor și a spațiilor închise la primele ore ale dimineții. Ulterior, ferestrele trebuie acoperite cu draperii.

Aerul condiţionat nu trebuie setat pe o temperatură prea scăzută pentru că apare riscul de şoc termic. Pentru un plus de confort, specialiștii recomandă folosirea umidificatoarelor care purifică atmosfera.

Nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva caniculei poate duce la deshidratare şi insolaţie. Cele două afecțiuni se manifestă prin creşterea temperaturii pielii, senzaţie de disconfort generalizat, cu dureri de cap, frisoane, ameţeală, greaţă și vomă.

În cazuri grave se poate ajunge la pierderea cunoştintei.

.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »