Putin se laudă cu „racheta imposibil de interceptat”. Oreshnik intră în producție masivă
Vladimir Putin continuă să transmită semnale ferme către Occident. Luni, în fața unei audiențe formate din tineri cadeți militari, liderul de la Kremlin a anunțat că Rusia a dat undă verde producerii pe scară largă a rachetei hipersonice Oreshnik, un proiect care, susține el, „a dat rezultate excelente în condiții reale de război”.
În stilul său caracteristic, Putin a amintit că a ordonat personal primul atac cu Oreshnik în toamna trecută, când o țintă strategică din orașul ucrainean Dnipro a fost lovită. Potrivit președintelui rus, această decizie a venit ca răspuns la utilizarea de către Ucraina a armelor trimise de SUA și Marea Britanie împotriva teritoriului rus.
Potrivit Reuters, Oreshnik este prezentată ca o rachetă hipersonică imposibil de interceptat, cu o rază de acțiune care ar putea acoperi nu doar toată Europa, ci și părți din Statele Unite. Oficialii ruși o compară, fără modestie, cu o armă nucleară din punct de vedere al puterii distructive. Deși presa rusă vorbește despre o capacitate „revoluționară”, experții occidentali pun frână entuziasmului. Aceștia spun că Rusia ar avea în realitate doar câteva astfel de rachete și că sistemul e încă departe de folosirea la scară largă, citat de către Observator News.
Avertisment din partea lui Putin pentru Kiev
Putin a profitat de prilej pentru a transmite un nou avertisment către Kiev: dacă Ucraina va continua să folosească arme occidentale cu rază lungă pentru a lovi Rusia, atunci Moscova „va răspunde dur”, inclusiv prin atacuri asupra „centrelor de decizie” ucrainene. În plus, a sugerat că rachetele Oreshnik ar putea fi dislocate și în Belarus începând cu 2025, o mutare care ar pune presiune directă pe granițele estice ale NATO.