Finanţatorul Stelei susţine că o eventuală schimbare de regim în Libia l-ar putea îmbogăţi peste noapte! Gigi Becali a declarat că una din firmele preluate de el are de recuperat din Libia creanţe de peste 90 de milioane de dolari şi o eventuală înlăturare de la putere a lui Muammar al-Gaddafi ar fi în avantajul său.
„Cred că e posibil să recuperez datoria mai repede într-un regim democratic, e posibil ca revoluţia să mă ajute. Nu aveam o promisiune de la Gaddafi că va plăti, ci din partea Libiei. E vorba de mai mult de 90 de milioane de dolari, aproape o sută de milioane”, a declarat Becali, citat de Mediafax.
Potrivit unei declaraţii făcute la începutul anului, Gigi Becali a achiziţionat o firmă care are de încasat creanţe de sute de milioane de euro din ţări precum Libia sau Ucraina.