Traian Băsescu: „Românii trebuie să înțeleagă că suntem, poate, în cel mai important moment de după Revoluție. Votul pentru Simion este un vot al dezastrului național, iar cine vrea să-l dea, îl dă știind și fiind avertizat că împinge România către dezastru” (VIDEO)

Traian Băsescu: Românii trebuie să înțeleagă că suntem, poate, în cel mai important moment de după Revoluție. Votul pentru Simion este un vot al dezastrului național, iar cine vrea să-l dea, îl dă știind și fiind avertizat că împinge România către dezastru (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a precizat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV,  că alegerile de pe 18 mai sunt extrem de importante pentru viitorul țării noastre. El a afirmat că „votul pentru Simion este un vot al dezastrului național,” avertizând că, prin această alegere, românii își împing ţara spre un dezastru. Băsescu a menționat importanța apartenenței la Uniunea Europeană și NATO, explicând că acestea asigură securitatea și progresul României prin finanțare și suport.

„România nu poate suporta un președinte aventurier, un președinte izolaționist”

De asemenea, a subliniat că opțiunile actuale la prezidențiale nu mai sunt legate de partide, ci de decizia individuală a fiecărui român, care are acum puterea de a alege direcția țării.

“Românii trebuie să înțeleagă, în primul rând, că suntem într-un moment extrem de important, poate, cel mai important de după Revoluție, pentru că datorită efectelor unei guvernari proaste au fost stârnite toate sentimentele naționaliste, izolaționiste și separatiste. Foarte mulți români vor ca România să fie așa cum le-a băgat în cap Simion și Georgescu, să fie suverană în sensul izolării. Nu mai vrem cu europenii, nu mai vrem cu NATO, vrem să fim noi singuri, luându-se după Trump, cu America first si cu izolaționismul lui Trump și nerealizând că o țară precum Statele Unite, cu 300 de milioane de locuitori pot suporta un aventurier pe post de președinte, un agent imobiliar, fie el ce o fi, dar cu gândire de bișnițar.

Deci Statele Unite pot suporta un asemenea președinte. România nu are 300 de milioane de locuitori și nu are economia pe care o au Statele Unite. Nu poate suporta un președinte aventurier, un președinte izolaționist, un președinte care refuză multilateralismul, un președinte care vrea, mai degrabă, către Rusia decât către Uniunea Europeană și NATO, fără a lua în considerare că Uniunea Europeană și NATO îți asigură securitatea și îți asigură progresul prin finanțările pe care le fac din banii cetățenilor din Germania, din Franța, din Olanda”, a precizat Traian Băsescu.

„Partidele ar trebui să tacă. Este momentul în care românii, fiecare în parte, pot decide”

“Din taxele acestor oameni, România primește miliarde ca să-și facă autostrăzi, să-și facă reforma instituțională, să reorganizeze țara, să facă ce are de făcut: Educație și Sănătate. Deci opțiunile, de data asta, nici măcar nu mai sunt legate de partide.

Partidele ar trebui să tacă. Este momentul în care românii, fiecare în parte, pot decide, iar prostia că vin rușii, vin americanii, vine Ursula, vine Macron și ne influențează deciziile nu mai funcționează. De data aceasta, fiecare român are o urnă de vot, are un buletin de vot și are o stampilă pe care o poate aplica pe acel buletin de vot, cu opțiunea către est și atunci votează Simion sau către Vest, să rămânem unde suntem, în Europa și în NATO, și atunci votează Nicușor Dan.

Lucrurile s-au simplificat extraordinar, iar povestea cu epavele politice pe care le-a adus să salveze țara, după ce au stat 10 ani în șomaj, să le cauți culcuș pe la Cotroceni sau unii care au luat vreo 10% și spun acum ‘eu decid cine e președinte – nu’. În acest moment, niciun om politic nu mai are valoare. Singura valoare este legată de decizia românilor, unde vor să meargă, iar eu voi insista ca românii să fie responsabili și nu voi insista ca un listac de ăla care știți, cei mai vorbăreți sunt ăștia aleși pe liste. Ei le știu pe toate, listacii. Nu voi vorbi ca un listac, voi vorbi ca un om care a trecut 10 ani prin cele mai înalte funcții și instituții ale lumii și le spun românilor că decizia lor este decisivă. Știu ce se va întâmpla și dacă îl votează pe Nicușor, știu ce se va întâmpla și dacă votează Simion. Votul pentru Simion este un vot al dezastrului național, iar cine vrea să-l dea, îl dă știind și fiind avertizat, că împinge România către dezastru.”, a mai adăugat fostul președinte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »