Concedii medicale sau indemnizații de creștere a copilului, obținute cu acte false. Șase persoane au fost arestate

Concedii medicale sau indemnizații de creștere a copilului, obținute cu acte false. Șase persoane au fost arestate
Sursa foto: Pixabay.com

Șase persoane au fost arestate după ce au obţinut documente de venit sau de angajare false, pentru a beneficia de indemnizaţii pentru creşterea copilului sau concedii medicale plătite, conform Adevărul.

6 persoane arestate

Cele șase persoane au fost reţinute în dosarul care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Prejudiciul estimat se ridică la 1,8 milioane de lei.

„În urma celor 39 de percheziţii efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 6 persoane: 3 bărbaţi şi o femeie din judeţul Vâlcea, precum şi doi bărbaţi din judeţele Alba şi Olt”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Persoanele în cauză ar fi solicitat şi obţinut, în mod fraudulos, documente de venit sau de angajare false, în scopul de a beneficia de indemnizaţii pentru creşterea copilului sau concedii medicale plătite, fără a desfăşura în realitate activităţi profesionale ori fără a îndeplini condiţiile legale, menționează sursa citată.

În urma acestora, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, precum şi 72.500 de lei şi 3.500 de euro. Perchezițiile s-au desfăşurat în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de autoritățile competente pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »