O polițistă de frontieră din Bihor este cercetată pentru că a utilizat arma pentru a prinde migranți. A fost trimisă la psiholog

O polițistă de frontieră din Bihor este cercetată pentru că a utilizat arma pentru a prinde migranți. A fost trimisă la psiholog
Foto: snppc.ro

O polițistă de frontieră din Bihor este cercetată disciplinar după ce a tras mai multe focuri de avertizare pentru a opri câțiva migranți, a transmis Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol”.

Polițista a fost trimisă chiar și la psiholog și a fost deschisă o anchetă internă care se desfășoară la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, conform știrileprotv.

Sindicatul susține că nu a avut nicio legătură cu modul în care femeia a vrut să prindă migranții.

Cum a procedat femeia

Incidentul s-a petrecut în octombrie 2023, în Sectorul Poliției de Frontieră Girișu de Criș. Polițiștii de frontieră au fost anunțați că un grup de migranți se îndreptă spre o pădure, iar femeia și un coleg de-ai săi au pornit pe urmele lor.

Când i-au văzut, femeia a tras câteva gloanțe de avertisment. Cinci dintre migranți au fost prinși pe loc și trei migranți abia după câteva ore de patrulare.

A doua zi, polițistei de frontieră i s-a revocat dreptul de a mai purta armă și după, două săptămâni, a fost trimisă la psiholog pentru că a dat dovadă de „un presupus comportament dezadaptativ”.

„Nu de puține ori am sesizat faptul că această practică folosită de șefi pentru a trimite subordonații la psiholog, deși în spatele sesizării făcute de aceștia nu există acte doveditoare, e doar un mod abuziv de a scăpa de polițiștii incomozi”, au remarcat cei din sindicatul Europol.

Polițistei i-a întârziat salariu trei luni

Migranții au fost prinși fără alte incidente, dar șefii ITPF Oradea au profitat de ocazie pentru a rezolva câteva probleme personale.

„Evaluarea psihologică a polițistei nu a avut nicio legătură cu evenimentul care a avut loc, ci i s-au adus la cunoștință niște fantasmagorii, cum că ar avea un comportament revendicativ, solicitând plata unor drepturile salariale sau că ar fi părăsit zona operațională în cadrul unei misiuni externe, care culmea nu au nicio legătură cu presupusul comportament dezadaptativ și nici nu avut la bază niciun document justificativ.

În concepția psihologului unității, faptul că îți ceri drepturile care ți se cuvin, ești pasibil de o evaluare psihologică, deși polițista avea tot dreptul de a face asta în condițiile în care plata a fost întârziată aproape 3 luni”, se arată în materialul publicat pe site-ul sindicateuropol.ro.

Astfel, șefii s-au răzbunat pe polițistă pentru că și-a cerut drepturile salariale, în condițiile în care salariul i-a întârziat trei luni. De aceea, psihologul a înaintat în instanță o solicitare de drepturi salariale care ar putea duce și la cercetarea comportamentului șefilor ITPF Oradea.

Comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, a transmis că polițiștii de frontieră beneficiază de o pregătire riguroasă și aceștia nu sunt decurajați să folosească arma atunci când situația o impune.

În urma ședinței de lucru a Consiliului de Disciplină, în care s-a analizat situația în care s-a folosit arma de către polițistă, concluziile vor fi folosite pentru a se dispune măsuri în conformitate cu Statutul Polițistului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »