CEO-ul unei companii producătoare de acumulatori auto: ”Dacă mașinile cu motor cu combustie vor fi interzise din 2035, vom avea o recesiune majoră pentru tot restul vieții noastre!”

CEO-ul unei companii producătoare de acumulatori auto: ”Dacă mașinile cu motor cu combustie vor fi interzise din 2035, vom avea o recesiune majoră pentru tot restul vieții noastre!”
Sursă foto: Pixabay

Lars Carlstrom, CEO al companiei producătoare de acumulatori Italvolt, atrage atenția că decizia Uniunii Europene de a interzice producția de mașini care folosesc motorină și benzină, reprezintă o amenințare economică semnificativă pentru Europa.

”Nu toată lumea va avea timp să se adapteze!”

În ciuda faptului că Italvolt deține un rol important pe piața de acumulatori pentru vehiculele electrice, managerul este de părere că o astfel de interdicție ar putea conduce la o „recesiune pentru restul vieții noastre”.

„În ceea ce privește data de interzicere a mașinilor cu motor cu combustie în Europa din 2035, sunt îngrijorat de industria auto europeană, nu cred că toată lumea va avea timp să se adapteze.

Dacă pierdem milioane de locuri de muncă, vom avea o recesiune pentru tot restul vieții noastre. Cred că trebuie să avem o tranziție mai lină, poate din 2040 în 2045?”, a declarat Lars Carlstrom pentru site-ul de automobile Recharge.

În momentul în care i s-a replicat că este reprezentantul unui producător de baterii care, cel puțin teoretic, ar avea de beneficiat în urma aplicării acestei măsuri, Carlson și-a apărat punctul de vedere: „Trebuie să fim realiști”.

”Nu avem infrastructura necesară eliminării complete a mașinilor cu combustie”

Un alt factor major de risc este, de asemenea, existența și stabilitatea infrastructurii necesare susținerii eliminării complete a mașinilor cu motoare pe combustie și trecerea la cele electrice, despre care Lars Carlstrom a susținut că nu este chiar conformă.

Rețelele de electricitate nu sunt proiectate pentru ca toate mașinile să funcționeze cu electricitate, mai ales în SUA.

Sunt necesare sisteme de stocare a energiei pentru a rezolva acest lucru. Nevoia de stocare a energiei nu va putea fi satisfăcută în următorii 10 ani, chiar dacă producția crește rapid. Sunt necesare stocuri mari, inclusiv la stațiile de încărcare.”, a adăugat el, potrivit RMX.

”Avem nevoie de acumulatori mai fiabili, în special iarna”

CEO-ul avertizează, de asemenea, că bateriile vehiculelor electrice de astăzi nu sunt suficient de fiabile pentru a concura cu motoarele cu ardere internă și că tehnologia are nevoie să evolueze și să se maturizeze în continuare.

El a atras atenția că iarna reprezintă o provocare specială din cauza faptului că reduce performanța vehiculelor electrice. Cu toate acestea, el crede că în cinci ani, ar putea fi implementată deplin noua tehnologie bazată pe baterii cu stare solidă.

„Avem nevoie de încărcare mai rapidă și de autonomie mai mare iarna. Asta înseamnă că trebuie să avem acumulatori folosind  tehnologia de stare solidă, care va veni în cinci ani”, a spus el.

China, o provocare majoră pentru Europa

Lars Carlstrom a mai punctat că tranziția Chinei către electricitate este deja în plină desfășurare.

„China este deja acolo cu tranziția sa, aceasta este problema. Timpul lor de decizie este, de exemplu, mult mai scurt. Acolo, poți deschide o nouă mină într-un an și jumătate, pe când aici durează 20 de ani.”

El a atenționat, de asemenea, că sprijinul Chinei pentru industria sa auto, împreună cu protecționismul inechitabil, prezintă provocări majore pentru Europa. În plus, producătorii auto europeni au transmis deja o mare parte din tehnologia și expertiza lor producătorilor chinezi.

Întrebat despre amenințarea schimbărilor climatice, Carlstrom a precizat că ”mașinile nu sunt cea mai mare problemă, de exemplu, avem o serie de centrale electrice pe cărbune care funcționează în întreaga lume”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:44 - „Îmi vine să vomit”. Mii de românce au fost fotografiate fără voia lor. Imaginile, sexualizate cu AI și postare pe un forum cu zeci de mii de utilizatori. „Nu mai suntem în siguranță nici acasă, nici pe stradă”
22:38 - Soția lui Cosmin Natanticu, Eliza, a ajuns pe patul de spital. Ce mesaj le-a transmis fanilor?
22:28 - Avertismentul unui climatolog în urma furtunii din București. „Am putea avea iarăși fenomene de acest tip”
22:16 - Tânăr din Brăila, arestat preventiv după ce a înjunghiat un bărbat, într-un parc. Ce a dus la izbucnirea conflictului
22:10 - Marian Enache a fost desemnat președinte interimar al CCR, cu o zi înainte de a-i expira mandatul. Va încasa trei pensii de lux și o primă de 236.000 lei
22:00 - Câciu: Nu vor fi oameni dați afară / Discutăm despre taxe miercuri / Una din variante e impozitarea progresivă a veniturilor nesimțite / Nu-s normale astfel de pensii pentru magistrați într-o țară care gâfâie (VIDEO)
21:54 - Propunere legislativă în Senat: Companiile aeriene ar putea să nu mai ceară bani în plus pentru bagajul de mână
21:48 - Secretul lui Briggite Macron pentru o siluetă de invidiat. Ce mănâncă la micul-dejun și cina
21:44 - Când a văzut noua ofertă la energie electrică, a decis să schimbe furnizorul. Cât va plăti Viorel, în plus, de la 1 iulie, la curent
21:29 - Florin Manole: „Suntem de acord că trebuie făcute economii în instituțiile statului, dar nu tăieri la paușal”. Argumentele PSD pentru taxa de solidaritate (VIDEO)
OSZAR »