BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să țină cursul stabil după victoria lui Simion

BNR a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să țină cursul stabil după victoria lui Simion
Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni două miliarde de euro ca să țină stabil cursul leului, după victoria detașată a lui George Simion (AUR) în primul tur al alegerilor prezidențiale, informează G4Media, care citează surse oficiale.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a explicat pentru G4Media: „În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări trebuie atrasă lichiditatea din piață și dobânzile să crească. BNR va căuta un optim pentru această situație”.

Oamenii, disperați să scape de moneda națională după victoria lui Simion

Sursele citate au explicat că presiunea pe leu a început luni dimineață și s-a intensificat după-amiază, pe măsură ce investitorii au încercat să scape de lei și să cumpere euro pentru a-și proteja depozitele.

O prăbușire a leului ar însemna scăderea puterii de cumpărare a românilor, scumpiri și creșterea ratelor în euro.

„O situație similară s-a întâmplat imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, când a câștigat Călin Georgescu”, au mai spus ele.

Victoria lui Simion, efecte negative și pe Bursă

De asemenea, tot luni, Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii. O reacție similară a avut BVB și după victoria prorusului Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate.

George Simion a promis că va lupta împotriva unor politici ale UE, numai că România depinde de banii europeni pentru investiții și asistența socială.

De asemenea, Simion a susținut de mai multe ori că-l va pune premier pe Călin Georgescu dacă va câștiga alegerile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »