Stelian Tănase, despre provocările viitoarei guvernări și cine ar trebui să fie premier: „E un câmp de bătălie garantat” (VIDEO)

Stelian Tănase, despre provocările viitoarei guvernări și cine ar trebui să fie premier: „E un câmp de bătălie garantat” (VIDEO)
Sursa foto: Captura B1 TV

Scriitorul și istoricul Stelian Tănase a explicat vineri, pentru B1 TV, de ce liderul liberal Ilie Bolojan e cel mai potrivit pentru a deveni premier și care sunt provocările viitoarei guvernări presupus a fi formată din PSD, PNL, USR și UDMR.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Tănase: Riscul e ca PSD, PNL, USR și UDMR să se canibalizeze la guvernare

„În primul rând, avem două tipuri de partide care s-au așezat la masă. PNL, UDMR, USR – care au spus clar că vor să participe la această coaliție, la crearea acestei majorități prooccidentale – și PSD, care joacă, așa cum face de obicei, la mai multe capete. Ba spune Grindeanu că vor la guvernare sau că-și iau răspunderea așa, într-o formulă vagă, pe de altă parte spune că-n partid e o opinie majoritară care înclină spre opoziție.

Dar eu cred că falia nu-i aici, ci între baza partidului – consilierii locali, primarii, care vor la guvernare cu toată energia și fac presiuni mari asupra lui Grindeanu și celorlalți din față, că au nevoie de fonduri să-și continue proiectele – și cei de la vârful partidului, care au alte socoteli. Și, de obicei, aici e problema, asta e partea slabă a partidului – fiecare are propriul interes și se simte lucrul ăsta. (Ioana Constantin: Grindeanu a zis că face referendum în partid…) Astea-s bancuri, sunt povești”, a afirmat Stelian Tănase, pentru B1 TV.

De ce crede Tănase că Bolojan e potrivit și va fi premier

Scriitorul crede că liderul PNL, Ilie Bolojan, chiar va ajunge premier în noul Guvern pentru că nu există o altă soluție și PNL nu va ceda. Asta deși e evident că PSD nu-l vrea pe Bolojan, a punctat Tănase: „Dacă va fi să ia măsuri, reforme, să facă schimbări, Bolojan va face fără să țină cont de obișnuitele calcule politicianiste, va tăia cu barda. Ei nu vor un premier puternic, că ei vor să-și facă jocurile, vor în spatele lui… Cum era Tăriceanu odată, pe care l-au făcut ca pe o foaie de sarma, l-au întors pe toate părțile, că era guvern minoritar și-l susținea în Parlament. Bolojan nu va înghiți așa ceva”.

Stelian Tănase a mai afirmat că Ilie Bolojan are și credibilitate, și încrederea populației, motive în plus să fie pus premier. Acesta e convins că Bolojan va reuși să facă reformă administrativă la nivel central, cum a reușit și-n Oradea.

Istoricul a precizat apoi că ar fi „o prostie” ca PSD să intre în conflict cu președintele proaspăt învestit Nicușor Dan, deoarece acesta are acum o mare autoritate și susținere populară.

Tănase, despre pericolul extremist la viitoarele alegeri

„Riscul e ca aceste partide (PSD, PNL, USR, UDMR), care acum s-ar putea să aibă un moment de frățietate, (…) vor încerca să paseze răspunderea de la unul la altul și se vor canibaliza. E cazul tuturor coalițiilor, iar dacă trebuie să iei și măsuri fure, of, e un câmp de bătălie garantat”, a mai declarat Stelian Tănase.

Acesta a mai susținut că, la viitoarele alegeri, pentru a nu deconta toate cele patru partide măsurile dure ce urmează de acoperire a deficitului, două dintre ele ar putea să treacă în opoziție cu un an înainte de scrutin. Altfel, e posibil ca AUR și George Simion să ia scoruri mari în alegeri: „Toate aceste nemulțumiri le culege bietul Simion la colțul străzii, care stă cu pălăria ca un cerșetor, cântă cu vioara și ăia pun acolo ceva”.

Pe de altă parte, Stelian Tănase mai crede în posibilitatea că frontul suveranist „se va face fărâmițe”: Simion are probleme în AUR, iar Claudiu Târziu își face și el propriul partid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
OSZAR »